Sfânta Liturghie

Cea mai aleasă și mai înaltă slujbă prin care membrii Bisericii Îl cinstesc, Îl slăvesc și Îi mulțumesc lui Dumnezeu este Sfânta Liturghie. 

Cina cea de Taină

     Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită de Mântuitorul la Cina cea de Taină. Iisus a luat pâinea, a binecuvântat-o și frângându-o, a dat-o ucenicilor zicând: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu”. A luat apoi paharul și mulțumind, le-a dat ucenicilor, zicând: „Beți dintu acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28). Apoi a dat poruncă Apostolilor Săi, zicând: „Aceasta să faceți spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19).

Sfânta Liturghie

Sfinții Apostoli  și apoi urmașii lor, arhiereii și preoții, au săvârșit neîncetat, de la Pogorârea Sfântului Duh și întemeierea Bisericii, până în zilele noatre, Sfânta Liturghie. Pâinea și vinul, care se aduc lui Dumnezeu ca jertfă nesângeroasă, se prefac în Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, prin pogorârea Sfântului Duh asupra lor și se oferă credincioșilor pentru împărtășire spre iertarea păcatelor și viața de veci.   

Imagine Proscomidiar
Imagine Sfânta Proscomidie
Imagine Sfintele Daruri
Împărtășirea preoților
Împărtășirea credincioșilor